miercuri, 11 noiembrie 2009

Patru motive sa alegi produse BIO-ORGANICE


Produsele bio au preturi mai mari si se gasesc mai greu. Si totusi multe persoane le prefera in locul celor normale. De ce sunt unii dispusi sa consume timp si bani pentru a pune pe masa mancare organica? Motive sunt destule :

Gustul natural
In primul rand, gustul nu se compara cu cel al produselor normale, mai ales al celor de supermarket. Merele au gustul celor pe care le furai din livada, in copilarie, rosiile iti amintesc de gradina bunicii, iar capsunele miros a vara. Chiar daca nu este la fel de aspectuoasa si de mare ca una injectata cu hormoni de crestere, o capsuna organica chiar are gust. O stiu foarte bine cei care, in vara asta, au mai gasit la piata capsune "de la tarani". Toate produsele organice, nu numai fructele sau legumele, au gustul natural si normal, pe care, cei din tarile vestice aproape ca nici nu l-au cunoscut pana acum.

Fara chimicale
In al doilea rand alimentele organice au compozitia pe care a creat-o natura, fara nimic in plus. Ce poate fi in plus intr-un aliment stim foarte bine: conservanti, coloranti si alte E-uri, pesticide, ingrasaminte chimice, hormoni artificiali. Multe dintre aceste substante au fost create inainte sa apara atatea si atatea studii despre cancer si alte boli cronice. Drept urmare, nimeni nu s-a gandit atunci la sanatatea consumatorului, iar pentru ca astazi traim intr-un mediu atat de poluat, chimicalele din mancare se adauga celor din aer si apa, intr-un cocktail periculos. Alegand produsele bio faceti primul pas catre o viata sanatoasa. Chiar daca nu putem sa evitam substantele nocive din aer sau sol, cel putin nu ne otravim in mod constient, prin mancare.

O bogatie de vitamine
Fructele si legumele care cresc natural si au la dispozitie timpul necesar pentru a se dezvolta natural acumuleaza o bogatie de vitamine si minerale, asa cum este normal sa se intample. Nu se pot compara, din acest punct de vedere, cu cele care cresc peste noapte, injectate cu hormoni. Acestea din urma sunt pur si simplu goale, lipsite de proprietati nutritive.

Poluare zero
Unul din scopurile agriculturii organice este acela de a proteja ecosistemele si sanatatea planetei. Agricultura clasica foloseste fertilizanti si pesticide care ajung, inevitabil, in sol si circula catre sursele de apa, de unde ajung in aer. De aici si pana in organismul uman mai este doar un pas: o gura de aer. Alegand produsele organice facem un pas nu doar catre sanatatea noastra ci si catre cea a planetei si, implicit, a semenilor nostri de pretutindei. Bineinteles, cu o floare nu se face primavara si faptul ca eu sau dumneavoastra trecem la un mod de viata bio nu este de ajuns pentru a salva planeta. Insa, ca pe oricare alta piata, si pe cea a alimentelor functioneaza principiul cererii si al ofertei. Cu cat consumam mai multe produse organice cu atat mai multe vor aparea, iar agricultorii vor fi nevoiti sa treaca la productia organica daca vor sa supravietuiasca.

Produsele Bio si rolul lor in dezvoltarea sanatoasa a copilului


Alimentatia organica este ultimul trend in materie de nutritie. Piata produselor bio parca a explodat in ultimul timp, cu tot mai multe produse si magazine noi. Dar sunt alimentele organice atat de sanatoase pe cat se crede? Chiar este necesar sa cheltuim in plus pentru a le asigura copiilor o alimentatie bio? Tot mai multi parinti isi pun aceste intrebari, iar informatiile sunt contradictorii. Inainte de a lua o decizie este important sa cunoastem diferentele intre produsele organice si celelalte.

Diferente nutritionale
Produsele organice difera de cele traditionale prin felul in care sunt cultivate si procesate, prin ingredientele continute. Multe produse non-organice promovate ca fiind special pentru copii (chiar si borcanelele pentru bebelusi) contin grasimi trans (grasimi hidrogenate sau partial hidrogenate). Cercetarile stiintifice au aratat ca aceste grasimi nu ar trebui consumate nici macar in cantitati foarte mici, mai ales de catre copii. Pentru orice parinte, acesta ar fi un motiv suficient ca sa se indrepte catre raionul cu produse bio.

Diferente non-nutritionale
O alta grija a parintilor din lumea intreaga sunt chimicalele folosite in agricultura si zootehnie: pesticide, steroizi, antibiotice. In fructe si legume, resturile de pesticide nu sunt in cantitati foarte mari, dar ele exista. In unele tipuri de produse aceste cantitati sunt mai mari decat in altele. Chiar daca pesticidele folosite in agricultura traditionala sunt aprobate de catre organismele de control si se spune ca nu presupun niciun risc, multi parinti sunt totusi ingrijorati si prefera sa evite complet orice risc, oricat ar fi el de mic.

Cand vine vorba de carne si produse din carne, principala grija este folosirea steroizilor si a antibioticelor, substante menite sa asigure sanatatea si cresterea animalului. Problema este ca, desi substantele folosite sunt testate si aprobate, ele ajung si in farfuriile noastre, putand duce la alergii si rezistenta la antibiotice. Animalele crescute in ferme organice nu sunt tratate cu medicamente sau hormoni de crestere, iar hrana pe care o primesc este, la randul ei, organica.
De ce mancarea organica este mai importanta pentru copii?
In ultimii ani, cercetarile au aratat ca pentru cei mici riscul expunerii la pesticide este mai mare, iar efectele ei asupra sanatatii si dezvoltarii normale sunt mai grave. Si totusi, standardele de sanatate si dozele recomandate (pe care trebuie sa le respecte producatorii) sunt gandite intotdeauna pentru adulti, si nu pentru copii. Normele cele mai recente presupun reevaluarea limitelor sigure si refacerea dozelor recomandate asa incat sa includa si copiii, insa, cum era de asteptat, lucrurile se misca foarte incet. Pana cand vom avea rezultatele cercetarilor, mancarea organica este importanta pentru copii, ea reducand cu mult riscurile intoxicatiilor si alergiilor.
De ce copiii sunt mai afectati de chimicalele din mancare? In primul rand pentru ca ei ingereaza o cantitate mai mare de substanta in raport cu greutatea corporala. In al doilea rand, orice substanta chimica este mai nociva pentru organele si sistemele aflate in plin proces de dezvoltare, fata de cele mature, care suporta mai bine factorii daunatori. Sistemul nervos si aparatul reproducator sunt cele mai expuse riscului.

Un studiu publicat in 2002 in Statele Unite a aratat ca alimentele organice contin resturi de pesticide in cantitati mult mai mici decat celelalte (pentru ca pesticidele si fertilizantii raman in sol o perioada lunga de timp, si alimentele organice ar putea contine resturi), reprezentand o sursa de hrana excelenta pentru toata lumea, dar mai ales pentru cei mici.

Romania de la Coca Cola si McDonald's la mancarea Bio


Daca in urma cu 20 de ani, romanii indoctrinati de ciocan si de nicovala descopereau, cu satisfactie, lanturile de magazine care simbolizau Vestul, printre care Coca Cola si McDonald's, astazi, in ciuda crizei, opteaza pentru mai scumpele dar sanatoasele produse organice.
Acest trend a fost observat nu doar in Romania, ci cu precadere in tarile din fostul bloc comunist: in Romania si Bulgaria se deschid cafenele si restaurante bio, in Ungaria incep sa apara tot mai multe piete cu produse bio, iar in Polonia supermarketurile au acum si raioane bio, potrivit unui studiu al biroului britanic de studii Organic Monitor publicat, sambata, de AFP.
Vanzarile de produse bio in 21 de magazine Carrefour in Romania au crescut de 15, 20 de ori in primul semestru al anului 2009, comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, a declarat Andreea Mihai, directoarea de marketing Carrefour Romania. In 2009 au fost deschise magazine specializate in produse bio, la Cluj fiind inaugurat un restaurant 100 % bio, iar la Sofia o cafenea.

miercuri, 4 noiembrie 2009

Avantajele produselor Bio


Alimentele ecologice, denumite si organice sau biologice, sunt produse de origine animala sau vegetala care au fost obtinute fara utilizarea substantelor chimice precum pesticide sau ierbicide, fara adaosuri de substante sintetice la procesarea lor, nemodificate genetic si care nu au fost expuse iradierii. Beneficiile sunt deopotriva pentru sanatatea consumatorului dar si pentru mediul inconjurator care nu are de suferit in urma proceselor tehnologice.

Odata cu educarea populatiei asupra stilului de viata si constientizarea importantei unei alimentatii corecte pentru sanatatea organismului, noile produse ecologice au inceput sa inlocuiasca o parte dintre cele conventionale in dieta multor persoane. La noi in tara, produsele ecologice nu sunt chiar atat de populare precum in tarile occidentale, unde agricultorii si comerciantii au prevederi legale stricte iar consumatorii sunt siguri de ceea ce cumpara.
Se stie ca alimentatia nesanatoasa, ce contine aditivi, coloranti, amelioratori si alte tipuri de E-uri este frecvent implicata in aparitia unor afectiuni grave. Produsele ecologice sunt naturale si nu contin E-uri, de aceea consumul alimentelor organice poate preveni boli grave precum cancerul sau boli cardiovasculare.

Iata care sunt avantajele consumului de produse ecologice:

la producerea lor nu s-au folosit ierbicide, pesticide, hormoni;
nu contin aditivi sau alte substante chimice;
nu sunt modificate genetic;
produsele de origine animala nu contin urme de antibiotice;
sunt produse sanatoase, lipsite de reziduuri toxice;
au un continut echilibrat de substante bioactive si minerale;
impactul asupra mediului inconjurator este minim.
Fructele ecologice sunt mult mai sanatoase decat fructele pentru cultivarea carora s-au folosit pesticide. In plus, cantitatea de substante minerale si vitamine este mult mai mare in cadrul fructelor si legumelor organice. Fructele si legumele ecologice contin cu 40% mai multi antioxidanti decat cele conventionale. Folosirea de ingrasaminte naturale si nu chimice, pe baza de azot, face ca fructele si legumele ecologice sa contina cantitati mult mai mici de nitrati, substante cunoscute cu potential cancerigen. Lactatele si ouale ecologice provin de la animale care au fost hranite natural, cu plante obtinute fara utiliazarea de produse chimice. In plus, in lactatele normale se regasesc urme de antibiotice care se administreaza animalelor. Acestea ajunse in corpul uman pot produce o serie de perturbari ale metabolismului, pot declansa alergii sau alte sensibilizari. Acestea nu se gasesc in produsele lactate ecologice. Chiar daca au un continut mai scazut de proteine, acestea produse sunt de calitate superioara si sunt mai sanatoase.

Produsele organice contin cu minim 50% mai multe vitamine, minerale, enzime si fitoelemente comparativ cu acelea conventionale. Cromul este un micronutrient deficitar in dieta moderna si se gaseste cu 78% mai mult in alimentele ecologice. Seleniul este un antioxidant puternic care ne protejeaza de radicalii liberi si are un nivel de concentrare in alimentele organice mai mare de patru ori fata de cele conventionale. Calciul are biodisponibilitate cu 70% mai mare in alimentele ecologice, iar litiu si magneziu se gasesc de asemenea in cantitati mult mai mari in aceste produse. Dezavantajele produselor biologice sunt reprezentate in primul rand de pretul ridicat si gama destul de restransa de alimente ecologice. Preturile crescute sunt consecinte unei productivitati mai mici decat in cazul produselor ne-ecologice, tocmai din cauza ca nu se folosesc stimulatori ai cresterii, inginerie genetica, protejarea de daunatori cu pesticide si ierbicide, care au rolul de a creste productia.

Alimentele ecologice capata acest statut numai dupa ce unitatea in care sunt produse este verificata si autorizata. Aceste produse au un certificat de calitate si poarta pe ambalaj sigla organismului de certificare si nu orice produs despre care se spune ca este natural este si ecologic. Pe eticheta unui produs ecologic sunt obligatorii urmatoarele mentiuni: numele si adresa producatorului sau prelucratorului, denumirea produsului, inclusiv metoda de productie ecologica utilizata, numele si marca organismului de inspectie si certificare. Chiar daca deocamdata produsele ecologice isi gasesc cu greu loc pe masa romanului, in viitor ponderea lor va creste printre alimentele consumate, odata cu educarea populatiei, cu cresterea nivelului de trai si cu sustinerea producatorilor care produc ecologic. Pana cand vom putea avea o dieta cu totul ecologica, este bine sa ne asumam lucrurile simple si care ne stau in putinta in ceea ce priveste alimentatia, si sa incercam sa ne hranim cat mai sanatos cu produsele la care avem acces.